Victoria Battman, o britanică de 36 de ani, a adus pe lume cel de-al doilea copil, la doar două zile după moartea primului. Josh avea 11 ani și fusese implicat într-un grav accident de circulație.
Copilul era în drum spre casă, când a fost spulberat de o maşină, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 74 de ani. După două zile de la tragicul eveniment rutier, Victoria, în vârstă de 36 de ani, a născut un băiețel pe nume Luca, scrie The Sun.
Deși a fost ținut în viața cu ajutorul aparatelor timp de două zile, corpul lui a cedat. Familia micuțului a luat decizia de a-i dona organele, iar astfel patru persoane au primit o a doua şansă la viaţă.
„După ce ne-am pierdut băiatul, viaţa noastră s-a zguduit din temelii. Nu există cuvinte care să descrie durerea şi pierderea noastră. Josh a fost un băiat uimitor, fericit. Era mare iubitor al fotbalului, ţinea cu echipa Chelsea şi îi plăceau jocurile video. Când a murit era în în ultimul an la şcoala primară şi era atât de încântat că urma să mai aibă un frăţior”, a mărturisit Victoria, din Chelsfield, Kent.
Victoria acum luptă să schimbe legea în Marea Britanie pentru că își dorește ca alții copiii să nu aibă aceeași soartă ca Josh. „Bătrânul care l-a ucis pe fiul meu Josh, sau Joshy aşa cum îl numeam în familie, nu ar fi trebuit să fie la volan, nu ar fi trebui să conducă.
Dar, în acest moment, responsabilitatea pentru dezvăluirea oricăror probleme care afectează capacitatea de a conduce în condiţii de siguranţă aparţine doar şoferului. Oamenii reticenţi în această privinţă pur şi simplu nu vorbesc despre starea lor de sănătate pentru a nu li se retrage permisul.”, a mai explicat Victoria.